Iubirea, un fel de predestinare

De cateva ore imi spun ca ar trebui sa ma culc, dar nu ma ia somnul in nici un fel. Ma gandesc la cat de mica e lumea. Am fost colega de camera cu Ioana, cu care am ajuns sa fim cele mai bune prietene, doar pentru a afla de curand ca suntem rude indepartate. From all the people, from all the world...
Prietena mea doarme nestingherita in camera, eu ma framant la balcon si ma rog ca sa nu descopar intr-o zi ca suntem vre-un fel de rude. Ar fi prea de tot.
Eu cred intr-un fel de predestinare. Ca fiecare dintre noi urmeaza sa trecem prin anumite situatii, dar viitorul ramane, totusi, scris de noi. De exemplu puteam sa nu merg anul asta la Pride, dar a fost alegerea mea sa merg. As fi putut sa nu vorbesc cu fata de pe gard, dar a fost alegerea si placerea mea sa o fac. Apoi de ce sa nu o conduc si la gara sau sa ii dau ID-ul meu de mes? As fi putut sa ii dau un ID gresit. As fi putut sa nu stabilesc o a doua intalnire cu ea.
Acum cand stau si ma gandesc la cate lucruri as fi putut sa nu le fac, sa le pierd pur si simplu din vedere mi se face frica, pentru ca stiu ca as fi pierdut dragostea vietii mele.