Societatii homofobe

Draga societate homofoba,

Am obosit atat de tare sa imi demonstrez umanitatea. Sa incearc sa te fac sa ma vezi normala. Am obosit sa raspund la intrebari tampite si sa spulber sperante desarte cum ca lesbianismul meu e doar o faza. Am obosit sa repet ca o schimbare nu e posibila si ca nu, multumesc, dar nu vreau sa incerc noile terapii. Am obosit sa strig ca am drepturi, ca sunt ale mele, ca nu cer ceva in plus. Am obosit sa imi fie rusine sa le spun babelor curioase din parc ca nu, nu am prieten, dar in schimb am o prietena foarte frumoasa. Am obosit sa ma justific in fata bisericii si a crestinatatii, am obosit sa repet ca e OK sa fii gay.

De astazi nu mai vreau sa tin cont de tine. Nu ai sa-mi mai dictezi pe cine pot si pe cine nu pot iubi. Nu mai conteaza daca mi se recunosc sau nu drepturile. Nu am sa ma mai simt prost daca te deranjeaza ca exist.

Iti promit, in schimb, ca de azi inainte ai sa auzi din ce in ce mai mult de mine. Vreau sa nu poti uita pentru nici o clipa ca exist, ca merg pe strada, in autobus alaturi de tine, ca respiram aceeas poluare, ca traim sub acelas Dumnezeu. Nu am sa-mi mai cer dreturi umila, asteptand sa ti se faca intr-un final mila de mine. Ai sa ma vezi in fiecare zi, peste tot. Atat de mult incat nu ai sa ma mai poti ignora. Am sa te bantui peste tot, nu ai sa ai pic de liniste. Pana cand ai sa accepti ca suntem la fel, ca nu sunt altfel. Ca sunt om, ca si tine.