Si matzele mor cateodata

Azorel ne-a gasit noaptea, intr-o parcare din spatele blocului, in timp ce ne intorceam acasa. A sarit si m-a apucat cu labele de picior. That was his thing, de aia l-am si botezat Azorel. A fost un motan dragut si jucaus. Avea atata energie. Nu obosea niciodata de alergat prin casa si sarit pe pereti. Se plictisea repede de jucarii sau aceeas marca de mancare pentru pisici. Trebuia sa ii cumparam mereu alta. Era indragostit lulea de ursuletul lui, pe care il "iubea" la inceput prin colturi, iar apoi in pat, eventul pe pieptul sau capul nostru, in timp ce dormeam. Era foarte sociabil si ii placea sa cunoasca lume noua. A calatorit de cateva ori cu noi in provincie la bunicii lui (parintii prietenei mele). Era un pisic cu personalitate.
Azi, nu stiu daca a incercat sa zboare sau doar s-a sinucis, cu toate ca nu il presau bancile cu ratele neplatite, dar Azorel a cazut de la etajul 8. Suntem in doliu.
L-am invelit intr-un prosop si l-am pus in balcon. Maine il ingropam in parcul Tineretului. Nu avem lopata sau alte unelte de sapat. Mi s-a sugerat sa sap o groapa cu lingura. Probabil asa voi face. Ma si vad maine in parc scormonind pamantul cu lingura si pe babele, fara ceva mai bun de facut, care vor fi dispuse sa il planga pe Azorel impreuna cu mine.
Stiu ca suna stupid, dar plangem amandoua ca ne-a murit matza.